Ciech

Szukaj
WCAG A A A

Informații de presă

Kamil Majczak – un nou Membru al Consiliului de Administrație al CIECH S.A.

La 1 iunie 2022, Consiliului de Administrație al CIECH S.A. i s-a alăturat Kamil Majczak, numit pe 18 mai 2022 în funcția de Membru al Consiliului de Administrație de către Consiliul de Supraveghere al societății. Astfel, activitatea CIECH S.A. va fi vegheată de Consiliul de Administrație într-o componență extinsă, alcătuită din patru persoane.

 

Potrivit noii împărțiri a competențelor, fiecare Membru al Consiliului de Administrație al CIECH S.A. va fi responsabil pentru implementarea pilonilor alocați lor în cadrul noii strategii a Grupului pentru perioada 2022-2024, anunțate în luna mai a acestui an.

 

Dawid Jakubowicz, Președintele Consiliului de Administrație al CIECH S.A., împreună cu Jarosław Romanowski, Membru al Consiliului de Administrație pentru probleme financiare, vor supraveghea pilonul „Dezvoltarea unui grup chimic modern”, adică domeniile: juridic, managementul resurselor umane, audit (Dawid Jakubowicz), precum și aspectele legate de: controlling, finanțe, impozite, IT și risc (Jarosław Romanowski).

 

Mirosław Skowron, Membru al Consiliului de Administrație pentru producție, va fi responsabil pentru pilonul „Optimizarea valorii pentru acționari”, adică domeniile componente ale acestuia, și anume: excelența operațională și lanțurile de aprovizionare, siguranța angajaților, protecția mediului, calitatea produselor Grupului.

 

Kamil Majczak, Membru al Consiliului de Administrație pentru strategie și transformare, va supraveghea pilonul „Un business gata să facă față provocărilor viitorului”, adică domeniile: strategia Grupului, transformarea de business și a domeniului energetic, activitatea R&D, precum și investiții de tip venture capital.

 

Noul Membru al Consiliului de Administrație s-a alăturat Grupului CIECH în anul 2018, când a preluat funcția de Director de Strategie în cadrul CIECH S.A., fiind responsabil pentru elaborarea și implementarea strategiei Grupului. În perioada 2020-2021, a fost simultan Președintele Consiliului de Administrație al CIECH Żywice (Rășini), iar recent este și Membru al Consiliului de Administrație al CIECH Ventures, societate care se concentrează în primul rând pe cooperarea cu companiile tinere, care dezvoltă tehnologii moderne în domeniul chimiei, industriei durabile și agriculturii.

 

Cele mai importante realizări ale sale până în prezent la CIECH sunt: elaborarea strategiei Grupului pentru perioada 2019-2021 și 2022-2024, alături de suport în implementarea acestora, coordonarea activităților legate de creșterea eficienței în segmentul sodă (digitizare), elaborarea planului de modernizare a surselor de energie în conformitate cu strategia ESG adoptată, precum și revizuirea business-ului Grupului, inclusiv organizarea procesului de vânzare a business-ului CIECH Żywice (Rășini) pentru 160 milioane PLN în anul 2021.

 

În perioada 2018–2021, Kamil Majczak a lucrat și pentru Kulczyk Investments. Ca parte a experienței sale profesionale anterioare menționăm compania de consultanță strategică Bain & Company din Varșovia și Melbourne (2014-2018), precum și compania de consultanță  PriceWaterhouseCoopers din Londra (2012-2014).

 

Kamil Majczak a absolvit studiile de master în economie la Universitatea din Cambridge și studiile de licență în economie la Școala de Economie din Varșovia (SGH).

 

Persoana de contact:

Mirosław Kuk, Purtătorul de cuvânt al Grupului CIECH

miroslaw.kuk@ciechgroup.com, tel. +48 723 66 86 86.

 

Vă invităm să urmăriți principalele rețele sociale ale Grupului CIECH:

 

CIECH este un grup chimic internațional, cu o poziție puternică pe piețele mondiale. Este al doilea producător de sodă calcinată și bicarbonat de sodiu din Uniunea Europeană, cel mai mare producător de sare evaporată din Polonia, cel mai mare furnizor de silicați de sodiu din Europa, cel mai mare producător polonez de substanțe fitosanitare și unul dintre cei mai mari producători de spume poliuretanice din Polonia. Deține fabrici în Polonia, Germania și România și are peste    3 000 de angajați în întreaga UE.

 

Din anul 2005 , societatea CIECH S.A. este listată la Bursa de Valori din Varșovia, iar din 2016, și la una dintre cele mai mari burse din Europa - Börse Frankfurt. Dezvoltarea Grupului este susținută de investitorul strategic – Kulczyk Investments.

 

Fiind unul dintre cei mai mari exportatori polonezi, CIECH își expediază mărfurile pe aproape toate continentele. Acestea sunt folosite pentru a obține articole necesare în viața de zi cu zi a milioane de oameni din întreaga lume, motiv pentru care Grupul este un element important al multor ramuri ale economiei  – construcții, industria auto, agricultură, industria chimică, alimentară și farmaceutică.

 

CIECH îmbină abordarea modernă de business cu preocuparea pentru dezvoltarea durabilă. Din anul 2020 este membru al Pactului Global al ONU – cea mai mare inițiativă din lume care reunește întreprinderi responsabile din punct de vedere social, ecologic și economic.

 

Mai multe informații despre Grupul CIECH pot fi găsite pe site-ul www.ciechgroup.com.

Do góry